Îmi vine destul de greu să scriu. Mai ales după ce am văzut fotografiile pe care le-am primit de la
Glodeanu. Greu, pentru că mă tot gândesc de mai bine de o săptămână cum să scriu şi ce să fac ca să ajut câţiva copii. 32 la număr. Pe o parte dintre ei i-am ajutat cu ajutorul vostru, de
Crăciun. Acum mă gândesc cum să facem să-i ajutăm din nou. Să-i ajutăm acum şi mereu. Să încercăm să le schimbăm măcar puţin orizontul.
Copiii din Glodeanu
Pe scurt povestea este cam aşa. 32 de copii din comuna Glodeanu Siliștea, jud. Buzău (21 din satul Cârligu Mare, 11 din satele vecine) suferă de foame în fiecare zi. Cel mai bine o ştie chiar părintele din satul Cârligu Mare, părintele Marian Tudor. I-a ajutat de multe ori cu mâncare, le-a dus uneori chiar şi oale cu ciorbă în încercarea de-a le mai alina puţin suferința.
Părintele Marian Tudor și câțiva copii
Numai că povestea înseamnă mai mult decât atât. Foarte mulți dintre acești copii trăiesc într-o stare deplorabilă. Sărăcie e un cuvânt care nu le exprimă în totalitate lipsurile.
Partea proastă este că unii dintre aceşti copii sunt în real pericol.
Cel mai grav caz este cel al unei familii care are doi copii. Amândoi sunt aproape sălbatici. În primul rând din cauza condiţiilor în care sunt crescuţi, în care sunt ţinuţi. Mizerie, boală, sărăcie. Părinţii lor sunt amândoi bolnavi. Mama lor are grave afecţiuni psihice iar tatăl are şi el certificat de handicap.
Casa în care locuiesc nu se poate numi casă. Arată mai degrabă ca un coş de gunoi. Pe jos e numai noroi, iar părintele i-a găsit pe copii desculţi. Asta în condiţiile în care nu au geamuri la casă iar în momentul în care au fost făcute fotografiile afară era frig.
Nu mă întrebaţi cum şi de ce Protecţia Copilului nu face nimic. Protecţia Copilului ridică din umeri. Au mai luat o dată copiii de acolo, dar a venit tatăl la centru şi i-a luat înapoi. De ce i-au fost daţi, greu de zis. Unul dintre băieţi are 4 iar celălalt are 6 ani.
Al doilea caz este la fel de delicat. Două fetiţe (una în clasa a VII-a şi una în a III-a) şi un băieţel de trei ani stau toţi trei cu mama lor. Femeia are pierderi de memorie, în urma unui grav accident de circulaţie. Mama copiilor se poartă ca un om rătăcit, chiar a fost internată pentru tulburări psihice.
Din fericire, copilele sunt îngrijite şi învaţă bine la şcoală, chiar împrumută cărţi de la bibliotecă. Dar foamea tot foame rămâne. Tatăl lor locuieşte doar din când în când cu familia.
Al treilea caz este al unei familii foarte numeroase. 11 persoane, dintre care 6 copii (foto sus) cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani locuiesc într-o căsuţă modestă. Copilaşilor li se acordă atenţie dar au toţi nevoie de alimente, încălţăminte, hăinuţe.
Acestor copii li se adaugă cei cărora le-am trimis hăinuţe, jucării şi mâncare în luna decembrie. Este vorba de 7 suflete cu vârste cuprinse între câteva luni şi 13 ani. Pe lângă ei mai sunt încă trei copii, din alte două familii la fel de sărace. Cel mai mare, un băiat de 13 ani încearcă să muncească prin vecini ca să primească de mâncare. Unul dintre copii are strabism și nu poate să facă urmeze tratamentul recomandat de medici, tot din cauza lipsei banilor.
În altă ordine de idei cei care doresc să facă o faptă bună, până pe 8 aprilie adunăm haine, încălţăminte, bănuţi, jucării, mâncare, produse de igienă, orice puteţi să dăruiţi pentru aceşti copii. Într-unul dintre weekend-uri, pe 9 sau pe 16 aprilie le vom încărca într-o maşină şi le vom duce copiilor.
Am primit deja lucruri pentru copii de la prietena mea Andra, de la Teodora şi de la doamna Flori. Le mulţumesc mult.
Dacă se vor aduna bănuţi vom cumpăra dulciuri şi mâncare şi vom face pachete pentru toţi copiii. Sincer eu mi-aş dori foarte mult să se strângă mâncare. Copiii aceştia sunt flămânzi. Dacă se adună sume mai mari, o să-i dăm banii părintelui, care va aprecia cum să-i împartă.
Cei care vor să ajute aceşti copii pot să aducă pachetele şi în Antenă, la adresa din Băneasa (Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27). Înainte, vă rog să-mi trimiteţi un mail ca să vă las un număr de telefon, să ştiu când ajungeţi cu ele. Putem să ne întâlnim şi în oraş ca să iau pachetele.
Vreau să vă rog frumos şi altceva. Părintele paroh, Marian Tudor, care are o inimă foarte mare mi-a spus că singura şansă pentru aceşti copii ar fi o cantină socială. Asta îşi doreşte din tot sufletul să facă pentru a ajuta aceşti copii pe termen lung. Şi eu îi dau dreptate. Dânsul ar putea mobiliza oamenii din sat să se implice în dezvoltarea unei cantine, există şi teren unde s-ar putea ridica o mică clădire dar nu există fonduri. Aşa că rugămintea mea mare este dacă puteţi să susţineţi acest proiect. Poate cunoaşteţi o fundaţie dispusă să se implice. De mare folos ar fi şi dacă cunoaşteţi firme care ar putea sponsoriza proiectul fie cu materiale de construcţii, fie cu mâncare, adică un fel de sponsori permanenţi care să poată dona mâncare periodic, pâine, făină, mezeluri, ulei, orez etc, în funcţie de domeniul lor de activitate.
Pentru orice fel de detalii, sugestii, idei vă rog să-mi scrieţi aici: nicoletatintea@gmail.com
Orice implicare ne va fi de mare ajutor.
Puteţi să-l sunaţi şi pe părintele Marian Tudor la numărul de telefon 0720.281.634 pentru informații suplimentare.
P.S. În fotografii puteţi să-i vedeţi pe câţiva dintre copiii pe care îi veţi ajuta. Vă mulţumesc mult tuturor!
