miercuri, 10 august 2011

Mery are la dispoziție 30 de zile pentru a fi salvată

30 de zile în care poate face transplant. 30 de zile în care trebuie să strângă banii necesari pentru transplant.

"Pe 23 iulie s-a implinit un an de cand am aflat cu totii despre boala care a lovit-o pe Meryem. Un an de cand acest copil locuieste permanent in spitale, un an de cand se chinuie zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa, cu o boala crancena si nemiloasa.
In iulie 2010, Mery a fost internata la Institutul Clinic Fundeni si a obtinut in scurt timp o remisie ce parea a fi stabila. Lucrurile pareau a se indrepta, Mery venise acasa, era puternica si vioaie si chiar putea merge la scoala. Din pacate insa, destinul, sau Dumnezeu, din ratiuni pe care noi, oamenii, nu le putem percepe, a considerat ca odiseea acestui copil sa nu se incheie acolo… si boala a recidivat in decembrie 2010. Mery a fost transferata la Timisoara, la Spitalul Louis Turcanu.

Atunci cand deschisesem acest blog, calculam ca pana in luna mai vom face transplantul si vom fi deja acasa.. Planurile, precum stiti, au fost date peste cap. Lucrurile s-au complicat, boala a evoluat, tratamentele nu si-au atins scopul, remisia a intarziat sa apara, nu a fost identificat un donator si oportunitatea realizarii unui transplant la Timisoara s-a pierdut… Mery a plecat de la Timisoara atunci cand, desi si-au dat tot efortul si au incercat tot ce le-a stat in putere, medicii au spus ca nu o mai pot salva. Boala a demonstrat o rezistenta incredibila la tratament.

La data de 26 aprilie 2011, Mery a ajuns la clinica San Matteo din Pavia, cu multe eforturi si intr-o stare critica. Aici a urmat tratamente extrem de agresive si care erau considerate ultima incercare ramasa pentru salvarea ei.

Sunt multe lucruri care ne-au surprins placut la San Matteo. Unele tin strict de considerente financiare, altele sunt generate de foarte buna si stricta organizare a activitatilor. Sunt lucruri ce pot parea marunte si nesemnificative, dar cand esti internat, cand spitalul devine casa ta si cand iti pui toate sperantele in mainile celor ce acolo, cu siguranta acorzi importanta oricarui detaliu. Foarte multe suferinte pot fi, daca nu indepartate complet cel putin alinate, de multe ori prin metode deloc costisitoare sau inaccesibile.

Nu v-am mai scris in ultima perioada pentru ca Mery a stat mult timp izolata, in aplazie. Au fost momente grele, ca toate de pana acum, si s-au desfasurat cu mare viteza, fiecare ceas aducand vestile lui, o noua situatie, o noua stare.

Mery nu s-a mai chinuit cu mucozita si candidoza bucala. Au mai aparut afte, dar mai mici, mai putine si nu atat de dureroase si chinuitoare.

Scopul acestor tratamente agresive era obtinerea remisiei – conditia principala pentru ca Mery sa poata primi transplantul salvator. Medicul curant al lui Mery, dr. Marco Zecca, a recomandat pentru Mery un transplant haploidentic (cu donator din familie partial compatibil). Donator va putea fi mama ei. Clinica din Pavia este una dintre putinele clinici europene cu mare experienta si rezultate deosebite in transplantul haploidentic. Costul procedurii a fost estimat la valoarea de 108.000 Euro.

La data de 7 iulie 2011, aproape de miezul noptii, primim un telefon din Italia.
Cu emotie si cu o oarecare teama am raspuns, dar din fericire, vestile primite s-au dovedit a fi dintre cele mai placute din ultimul an de zile.Meryem incheiase un nou set de tratament, iar rezultatul analizelor indica starea de remisie. La data de 22 iulie, un nou test de maduva a reconfirmat remisia. Un “cadou” minunat si binemeritat pentru a implini, daca putem spune asa, exact un an de zile de la momentul in care analizele de la Spitalul din Targoviste indicau pentru prima data prezenta Leucemiei.

Pe cat de mult ne-a bucurat aceasta veste, pe atat de mult ne-a alarmat, deoarece medicii avertizeaza asupra riscurilor ca boala sa recidiveze din nou si de a se pierde aceasta stare de remisie, fapt ale carui consecinte ar putea fi catastrofale. Un an de chin si durere a fost rastignit pe altarul acestui mare ideal la care Mery si noi toti visam ceas de ceas, transplantul. Tipul de leucemie cu care Mery se lupta nu poate fi vindecat prin alte metode, decat prin transplant. Timpul pe care il avem la dispozitie este extrem de scurt : 30 de zile!
S-au initiat formalitatile pentru obtinerea finantarii pentru plecare la tratament in strainatate prin Ministerul Sanatatii, conform Ordinului nr. 50/2004, modificat cu Ordinul 1011/2011. Pana la momentul in care Mery va fi pregatita de transplant, acest dosar trebuie aprobat. Din pacate, pana la acest moment, nu avem nici un raspuns cu privire la dosar, iar procedurile intarzie, cu toate insistentele noastre si in ciuda unui Memoriu depus la Directia de Sanatate Publica Dambovita.

Este mai mult decat important sa realizam transplantul acum, in aceasta remisie, este absolut vital si este singura sansa pe care Mery o mai are. Remisia aceasta, primita dupa atata suferinta si durere, acest raspuns al rugaciunilor si sperantelor noastre, acest rezultat binemeritat al luptei pe care Mery a purtat-o fara incetare un an de zile, si al tuturor suferintelor si clipelor dureroase prin care a trecut in acest timp, TREBUIE neaparat fructificata acum si incununata prin acest transplant, care speram cu totii ca va pune definitiv capat acestui cosmar infernal trait de Mery si numit Leucemie.

Mery a implinit 15 ani in spital. Si-a pus o singura dorinta: sa se vindece, sa invinga boala si sa poata reveni sanatoasa acasa, sa-si reia viata, sa redevina cine a fost. In inima ei, Mery a ramas acelasi copil senin. Din exterior, este acum o adolescenta profund, si prea rapid si prea dur, maturizata. Intr-un an de zile, a cunoscut, a aflat, a inteles, a trait, poate mai multe decat reusim multi dintre noi sa intelegem si sa percem intr-o viata intreaga. Boala a schimbat-o, a marcat-o profund, a inzestrat-o cu intelepciune si virtuti pe care noi, cei neincercati, cu greu reusim sa ni le imaginam. Nu s-a resemnat, dar si-a acceptat cu tarie soarta si situatia. A inteles ca este obligata sa isi schimbe brusc viata, ca intr-o clipa de vara i-a fost brutal curmata copilaria, ca intregul univers i-a fost rasturnat si sfaramat, ca toate visurile i-au fost furate si incatusate, ca ordinea lucrurilor si a valorilor in care credea si care ii guvernau existenta, tocmai s-a sters intr-o clipa. Mery a inteles ca nu exista alta cale, ca trebuie sa lupte. Si lupta. De un an de zile, lupa continuu cu o tarie de fier si o incredere nezdruncinata, intr-o batalie pe care greu o intelege, dar pe care nu concepe sa o piarda.

Le multumim din suflet tuturor celor care ati fost si ati ramas alaturi de noi, chiar si dupa aceasta perioada in care nu v-am mai scris.Tuturor celor care pot contribui financiar, trebuie sa le spunem ca ajutorul lor, oricare ar fi acela, este deosebit de important si de pretuit.Trei luni de stat in Italia si un an de zile de tratament.. un an in care spitalul a devenit casa…au condus la cheltuirea unor sume foarte mari de bani, o parte dintre acestia provenind chiar de la dumneavoastra, motiv pentru care va multumim din suflet. Fara ajutorul unor Asociatii, dar si al dumneavoastra, cu siguranta nu am fi reusit sa ajungem in Italia.

Va multumim si va rugam, ramaneti alaturi de noi, ramaneti alaturi de Mery si ajutati-ne sa putem duce la capat aceasta lupta!

Donatiile se pot face in conturile deschise pe numele mamei,

METINKALE STELUTA IOANA

Cont in RON – RAIFFEISEN BANK SUCURSALA TARGOVISTE

RO64RZBR 0000 0600 1194 7701

Cont in EURO – RAIFFEISEN BANK SUCURSALA TARGOVISTE

RO37RZBR 0000 0600 1194 7702

Cont in DOLARI (USD) – RAIFFEISEN BANK SUCURSALA TARGOVISTE

RO56RZBR 0000 0600 1315 4719

COD SWIFT PENTRU RAIFFEISEN BANK: RZBRROBU"

Articol preluat integral de pe blogul www.savemery.com

sâmbătă, 23 iulie 2011

O mamă are nevoie de ajutorul nostru

Gabriela are 29 de ani si trei baieti. Luca si Matei sunt gemenii, bruneti, neastamparati ca mai toti baietii de 5 ani. Ioan, cel mai mic este blond si are o inclinatie speciala pentru masinutele rosii.
Cand o intrebi cum ii cheama Gabriela iti raspunde: ‘din cei patru evanghelisti lipseste Marcu’. Si rade.
Sotul Gabrielei, Cosmin Neamtu, a terminat Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.
Anul acesta voiau sa plece la mare. La sfarsitul lunii iulie. De asta iarna pe Gabriela o durea un picior si cum durerea devenise sacaitoare s-a hotarat sa mearga la doctor.
La sectia Ortopedie- Traumatologie a Spitalului Militar din Bucuresti Gabrielei i s-a facut o punctie- biopsie la nivelul soldului care devenise atat de dureros incat nu mai putea dormi. De altfel, cu greu fura 2-3 ore de somn pe noapte.
Rezultatul anatomopatologic: osteosarcom condroblastic. Respectiv cancer al osului.
Pentru a se putea trata REPEDE SI EFICIENT Gabriela trebuie sa ajunga in strainatate. Va fi necesar sa i se amputeze soldul apoi sa i se reconstruiasca. Inainte de operatie va urma tratament citostatic. In Romania nu exista o banca de masa osoasa, absolut necesara pentru reconstructia soldului. Suma necesara este de aproximativ 30.000 euro, pe care daca am fi avut-o azi ar fi fost bine sa fie deja operata.
Va rugam sa o ajutati pe Gabriela sa ii vada mari pe cei trei copii ai ei! Pomeniti-o in rugaciunile voastre, iar pe cei care puteti, va rugam sa faceti o cat de mica donatie in conturile afisate.
Titular cont: Gabriela Neamtu Banca Comerciala Romana
Sucursala UNIVERSITATE, Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr.5 Sector 3,

cont in EURO RO98RNCB0092077148820002, cod SWIFT RNCBROBU2
cont in RON RO28RNCB0092077148820001
Daca 2600 de oameni ar da cate 50 Ron suma ar fi acoperita… daca ar da cate 10 ron 13000 de oameni… calcule ale unor oameni care isi iubesc prietena si care spera…
Bineinteles ca de un mare ajutor puteti fi daca veti difuza acest blog la cat mai multe persoane, in speranta ca suma necesara se va strange cat mai repede. Orice suma contezeaza, oricat de mica! oricat… ajutati-ne! Si ajutati-ne repede! Suntem contra cronometru…
Mai multe informatii aici: http://pentrugabi.blogspot.com/ .

Articol preluat de pe blogul www.vremurivechisinoi.blogspot.com

joi, 14 iulie 2011

Să-l ajutăm pe părintele Florariu

"Cât este Belceştiul de mare, nu-i om care să nu-ţi poată spune o vorbă bună despre părintele Vasile Florariu. De când a venit în comună, la Satu-Nou mai exact, a muncit necontenit. A ctitorit două biserici, iar pe cea din parohia pe care o păstoreşte a renovat-o capital. Munca neîncetată, stresul, grijile unei familii numeroase, toate i-au şubrezit încet starea de sănătate. Azi, părintele Vasile Florariu se află internat într-o clinică medicală din Germania, necesitând de urgenţă un transplant de ficat. Un ajutor cât de mic din partea fiecăruia dintre noi ar putea face ca acest vrednic părinte să se întoarcă acasă şi în satul lui drag, sănătos, aşa cum era odinioară.

De 22 de ani, de când e preot paroh la Satu-Nou, o localitate din comuna ieşeană Belceşti, părintele Vasile Florariu n-a ştiut ce-i odihna. A fost mereu pe drumuri, mereu pus pe treabă, mereu cu gândul la ce mai e de făcut, mereu preocupat să rezolve problemele parohiei. Nici nu se putea altfel, mai ales că la venirea sa în sat biserica ducea în spate urmele grele ale comunismului: turla era neterminată, biserica trebuia renovată de urgenţă, la fel şi clopotniţa, nu exista casă parohială. Cu răbdare şi tact, cu multă dragoste şi înţelegere faţă de nevoile fiecăruia, a reuşit să-i convingă pe enoriaşi să facă, împreună cu el, un efort pentru biserica lor. În numai şapte ani de la venirea la Satu-Nou, în 1996, a reuşit să finalizeze pictura interioară, să ridice turla, să construiască o casă parohială şi, în cele din urmă, biserica să fie sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Dar strădaniile neobositului preot nu aveau să se încheie aici. Încă două biserici îl pomenesc drept ctitor: Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", parohia Ruşi (comuna Belceşti), şi biserica din Rediu (comuna Scobinţi). Biserica de la Ruşi a construit-o din dragoste pentru oamenii de acolo, care veneau să se roage în Biserica "Sf. Nicolae" de la Satu-Nou, unde era paroh. A vrut ca şi aceştia să aibă la ei acasă un loc vrednic de închinăciune.

Problemele comunităţii pe care o păstoreşte nu i-au rămas nicicând indiferente. S-a gândit întotdeauna şi la cei tineri, şi la cei mai bătrâni. Pentru toţi, deopotrivă, a construit un centru social, în care acţiunile dedicate bătrânilor se împletesc cu cele pentru copii şi tineri. N-a uitat nicicând de misiunea sa de preot, ajutându-i şi sfătuindu-i după nevoie, desfăşurând activităţi cu tinerii, încercând să-i unească şi să-i apropie pe oameni în spiritul principiilor creştine. Şi a reuşit.

Cinci din cei şapte copii urmează calea preoţiei

Pe lângă crucea dificilă a preoţiei, părintele Vasile a dus cu sine şi grija unei familii numeroase, cu şapte copii, precum şi boala cruntă a soţiei, un cancer pe care l-au învins luptând împreună, rugându-se şi punându-şi nădejdea în puterea lui Dumnezeu. L-au considerat o încercare grea, din care au ieşit mai uniţi şi mai puternici. "Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a încercat. Când vine vorba de încercare, ca să te vindeci de o boală atât de grea, de cancer, este mâna lui Dumnezeu. Şi poate şi pentru că mama lor, doamna preoteasă, a supravieţuit celor patru operaţii şi s-a făcut bine, fiii mei au înţeles că există un Dumnezeu care trebuie slujit şi slăvit. Boala ne-a unit, ne-a întărit, însă cu fericire pot spune că am învins-o. Cum spunea Sfântul Apostol Pavel: când suntem slabi, atunci suntem tari", îşi mărturisea aceste convingeri, din care a făcut aproape un crez în viaţă, părintele Florariu, în urmă cu trei ani.

Familia Florariu a fost binecuvântată cu şapte copii: cinci băieţi şi două fete. Băieţii, fără excepţie, au urmat studii de teologie. Ioan şi Alexandru sunt deja preoţi, primul în parohia Rediu-Scobinţi, iar celălalt la Hodora - Cotnari. Andrei este masterand la Teologie, iar alţi doi fraţi sunt încă studenţi la aceeaşi facultate (anul IV şi anul II). Una dintre fete este absolventă a Facultăţii de Arte, iar cealaltă este elevă de liceu. O familie împlinită, cu şapte copii vrednici de părinţii care i-au crescut cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu. Acum, când toţi copii par să-şi fi găsit calea şi rostul, când treburile bisericii şi ale parohiei s-au mai aşezat, părintele Vasile a fost lovit de o suferinţă grea.

Lupta cu o boală necruţătoare

Cancerul soţiei, grija pentru cei şapte copii, greutăţile întâmpinate în lungii ani în care se chinuia să refacă biserica, toate şi-au pus amprenta asupra sănătăţii părintelui Vasile. "Implicându-se mult în toate aceste sarcini dificile, a făcut o hepatită B, a făcut o hemoragie internă, i s-a extirpat o porţiune din intestinul subţire şi a trebuit să stea o vreme în spital. Doctorii l-au pus pe picioare şi s-a întors acasă. A început apoi construcţia Bisericii de la Ruşi, unde a muncit fără odihnă, apoi s-a îmbolnăvit şi mama - altă încercare, alt necaz…", povesteşte părintele Alexandru Florariu, unul dintre fiii părintelui Vasile. "A fost o perioadă critică pentru el. Se întâmpla în urmă cu 10 ani. Noi eram mici, iar el s-a consumat foarte mult", îşi aminteşte şi Andrei, celălalt fiu, masterand la Teologie.

Chiar dacă se refăcuse, organismul avea să-i fie dat din nou peste cap din cauza grijilor şi a necazurilor. Încet-încet boala hepatică s-a instalat, fără să dea prea multe semne. Până anul trecut, când starea sănătăţii a început să se agraveze, iar de atunci suferinţele s-au ţinut lanţ. În urmă cu trei săptămâni, familia l-a internat la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Medicii de aici nu i-au mai dat nici o şansă. Şi totuşi, dovadă că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, o şansă s-a ivit pentru părintele Vasile. Obişnuiţi să lupte pentru familia lor, pentru părinţi, copiii părintelui s-au interesat peste tot şi au aflat că există în Germania, la Regensburg, o clinică medicală în care, în urma unui transplant de ficat, părintele şi-ar putea redobândi puterile. "În cel mai fericit caz, ar putea beneficia de un transplant de ficat. Aici, în ţară, medicii nu i-au dat nici o şansă de supravieţuire. În ultimele cinci zile doar l-au hrănit", ne-a explicat Andrei Florariu.

Cât timp a stat internat în spitalul din Iaşi, părintele Vasile i-a avut zilnic alături pe cei şapte copii, soţia, toţi rugându-se neîncetat pentru sănătatea lui. De altfel, în fiecare zi, cei doi fii preoţi, alături de alţi câţiva preoţi, au săvârşit slujba Sfântului Maslu acolo, în spital, la căpătâiul său. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost şi el la căpătâiul părintelui Vasile, binecuvântându-l şi mângâindu-i suferinţa prin rugăciune. "După Sf. Maslu, parcă Dumnezeu ne-a luminat, am trimis repede analizele şi diagnosticul prin e-mail, cei de la Regensburg ne-au spus că e destul de grav, dar ne-au spus că mai există o speranţă", ne-a mărturisit şi părintele Alexandru. Medicii de la clinica din Germania au trimis un avion medicalizat, iar părintele Vasile a fost deja transportat la Regensburg, la începutul acestei săptămâni.

Părintele Florariu are nevoie de 100.000 de euro pentru tratament

Singura şansă de salvare a părintelui Vasile Florariu este o clinică specializată în transplant hepatic din Regensburg, Germania. Deşi cazul este destul de grav, medicii de acolo i-au asigurat că încă nu e prea târziu, că încă se mai poate face ceva. Costurile tratamentului, estimate preliminar, ajung la 100.000 de euro în cazul în care va fi nevoie de un transplant hepatic. Dacă va fi nevoie de o altă terapie, costurile nu vor depăşi 60.000 de euro. Şi într-un caz, şi în celălalt, sumele depăşesc cu mult posibilităţile familiei. "Pentru a-l duce acolo, doar transportul ne-a costat 10.000 de euro, iar primele investigaţii alte 12.000 de euro. Chiar astăzi ne-au sunat şi ne-au spus că trebuie să mai trimitem alte 10.000 de euro", ne-a povestit Andrei. Banii folosiţi până acum au fost cu greu adunaţi. Biroul de Asistenţă Socială al Centrului eparhial Iaşi, prin Fondul eparhial "Păstorul cel Bun" pentru sprijinirea parohiilor sărace, precum şi a preoţilor şi familiilor cu diverse probleme sociale, a donat familiei Florariu suma de 10.000 de lei. Acestui gest de solidaritate i se pot alătura şi altele, cât de mici, dar care devin mari prin aceea că pot salva o viaţă. Lacrimile din ochii copiilor, suferinţa de pe feţele lor, neputinţa în faţa acestei sume uriaşe, pe care ei nădăjduiesc, totuşi, să o adune, pentru a-şi face tatăl bine, ar trebui să ne inspire pe toţi, să ştim să fim alături de cei aflaţi în suferinţă. "Noi, copiii, facem un apel către toţi oamenii care doresc să facă un bine, către cei care pot să întindă o mână de ajutor, să ne ajute să salvăm o viaţă de om, o persoană care pentru noi, ca tată, a făcut totul", spun, la unison, fraţii Florariu."

Orice ajutor financiar poate salva viaţa părintelui Vasile

În spiritul tradiţiei creştine, de dragoste faţă de aproapele aflat în suferinţă, ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acestui vrednic preot şi să o ajutăm, după măsura puterilor noastre, să strângă banii necesari terapiei. De altfel, prin intermediul "Ziarului Lumina", familia pr. Florariu face apel către toţi cei care pot face un efort financiar cât de mic, să doneze sumele în conturile deschise la BRD, sucursala Iaşi:

Cont în euro: RO65BRDE240SV86989232400

Cont în lei: RO69BRDE240SV86989152400

IMPORTANT: Cei care vor să ia legătura cu familia părintelui Florariu pot s-o sune pe fiica dânsului, pe Iustina Florariu la numărul de telefon 0746054042.

Fiica părintelui poate fi contactată și pe adresa de mail iustina_florariu@yahoo.com

Articol preluat din Ziarul Lumina

joi, 7 iulie 2011

O poveste tristă

Viorica are nevoie de prieteni, de un cuvânt bun și nu numai de atât...

Dumnezeu dă încă de la naştere, fiecărui locuitor al acestui pământ, o cruce de purtat, mai uşoară sau mai grea, pentru a ne pune credinţa la încercare, pentru a vedea puterea noastră de rezistenţă şi dacă merităm sau nu să ne numim copii lui.

Crucea hărăzită de Dumnezeu pentru părinţii mei (pe care au purtat-o cu demnitate până la moarte) a fost una foarte grea şi aceeaşi cruce urma sau trebuia să o port şi eu. Am uitat să spun că mă numesc Viorica Neacsu.

Părinţii mei au provenit din familie de oameni modeşti, dar cinstiţi şi foarte harnici. M-am născut prematur la 7 luni şi jumătate, în data de 27 iunie 1954 cu o greutate de 1,5 kg. Deşi eram aşa de mică, eram sănătoasă. Mama mea a depus tot efortul ca să ajung cât mai repede la greutate normală. M-am dezvoltat normal, era bucuria şi fericirea mamei mele, îmi cumpăra tot felul de jucării, ca măcar eu să fiu fericită. La 9 luni am mers în picioare, iar la 3 ani am început să merg la cămin, dar fericirea şi bucuria mea (şi a mamei mele) n-a ţinut prea mult timp, când în anul 1957, când a început să bântuie epidemia de poliomielită, la vârsta de 3 ani mama m-a dus la doctor să îmi facă şi mie vaccinul anti-poliomielitic, dar doctorul a refuzat să îmi facă vaccinul sub motivul că am împlinit vârsta de 3 ani şi nu se mai face.

„Din neglijenţa unui doctor”

După 3 luni m-am îmbolnăvit de această boală necruţătoare care a făcut multe victime, de pe urma bolii rămânând cu urmări grave pentru tot restul vieţii. Din cauza bolii, timp de 3 zile şi 3 nopţi am fost în comă profundă (la spitalul din Vulcan). După 3 zile minunea avea să se întâmple: eu mi-am deschis ochii începând să vorbeasc, dar nu mă mai puteam mişca deloc. Am stat apoi 6 săptămâni în spital timp în care mi s-au făcut 600 de injecţii. Îmbolnăvirea mea a schimbat total viaţa şi fericirea părinţilor mei şi a mea desigur, pentru tot restul vieţii.


Părinţii mei au încercat toate posibilităţile de a mă face să-mi revin, să mă vadă umblând cât de cât, plimbându-mă prin toate spitalele din ţară. Am suferit foarte mult, ar fi multe de povestit, dar mi-ar trebui un roman întreg. Cu toate acestea, mama mea nu a renunţat la nimic, chiar a început să mă ducă la şcoală unde am învăţat foarte bine luând numai premiul întâi, reuşind şi la liceu cu note mari, astfel luându-mi Bacalaureatul în anul 1973. Am vrut să merg mai departe la Facultate, dar Comisia de la Deva nu mi-a dat voie pe motivul că am nevoie permanentă de însoţitor.


Ca orice adolescentă, eu îmi doream să fie iubită aşa cum eram şi sunt eu (handicapată gradul I), să am o familie şi un soţ.


Ca să dovedesc oamenilor că poate fi utilă, la terminarea liceului am început să meditez elevi la matematică, astfel că până acum am meditat multe generaţii de elevi, toţi reuşind acolo unde şi-au dorit reuşind totodată să se realizeze în viaţă.


„Mi-am găsit perechea doar printr-un anunţ”

După cum am spus în rândurile de mai sus, îmi doream foarte mult un soţ, o familie şi copil, deşi părinţii mei nu doreau acest lucru, mai ales mama, care ştia cât de greu este într-o căsnicie, şi că se pot întâmpla multe dezamăgiri, dar eu nu m-am lăsat bătută, trimiţându-mi adresa şi numele spre a fi publicate în revista „Femeia”, adresă la care au venit multe scrisori, în care se făceau multe promisiuni, dar când veneau şi mă vedeau, plecau, în cele din urmă renunţând să îmi mai scrie.


Printre corespondenţi se afla şi cel care, ulterior urma să fie soţul meu ANGHEL. Într-o perioadă de timp a renunţat şi el să îmi scrie, apoi a reluat corespondenţa, eu nemaifăcându-mi iluzii, gândindu-mă cât de greu ar putea să ne fie, deoarece şi el (Anghel) era handicapat de gradul II, neputându-şi folosi mâna dreaptă fiind paralizată şi având proteză de alungire la piciorul drept.


Eu mi-am dat seama că dacă va accepta să fiu soţia lui, va trebui să mă sacrific, să mă resemnez că va trebui să îmi petrec viaţa numai în pat, între cei patru pereţi ai camerei, dar gândindu-mă că dacă părinţii mei vor muri, aş putea ajunge într-un cămin spital, lucru care m-a făcut să accept să mă căsătoresc cu Anghel, lucru cu care mama mea nu era deloc de acord. Încercând să îmi pună beţe în roate să împiedice nunta, mama nu m-a ajutat deloc să mă mărit, nici măcar rochia de mireasă nu a vrut să o cumpere, rochia împrumutând-o de la o fostă colegă de a mea. Nunta, în final a avut loc în data de 27 mai 1989 la domiciliu, după care a urmat o mică petrecere.

„După nuntă am devenit soţ şi soţie, dar greutăţile şi necazurile au continuat să se ţină lanţ”.

După revoluţie, am primit de la Primărie din 3 în 3 luni, un ajutor social şi am mai primit o locuinţă ocupată abuziv de rromi iar odată cu apariţia Legii 52 din 1990 noi ne-am întocmit un dosar pentru a primi ajutoarele sociale de handicapaţi.


Tot după revoluţie mi-am îndeplinit visul, acela de a urma o facultate. Am făcut timp de 2 ani cursurile de „Comunicaţii Internaţionale de Masă” la Facultatea Eminescu Lenter” din Bucureşti (studiu prin corespondenţă).


Fiind persoană handicapată de gradul I, am avut dreptul de însoţitoare permanentă angajată de Primărie, dar persoanele angajate până acum primeau doar banii şi nu îşi făceau treaba.


În iunie 1991 am rămas însărcinată, pierzând ulterior la 4 luni şi jumătate sarcina. Noi ne doream tot mai mult un copil, dar doctorii nu mi-au dat prea multe speranţe, astfel că am hotărât să înfiem un copil, lucru care s-a întâmplat în luna octombrie a anului 1994, soţul Anghel scriind o scrisoare unei familii din Lupeni cu 6 copii care cerea ajutor, neavând cu ce să hrănească copii care îi aveau în custodie. Familia din Lupeni a venit la noi cu un copil (Claudiu) care avea 7 luni, astfel începându-se demersurile la Primărie pentru a-l înfia. Claudel era astfel bucuria noastră şi a tuturor.

„Nenorocirile se ţineau lanţ de noi”

În anul 1998, în noaptea de 13-14 iunie o altă nenorocire s-a abătut asupra noastră, când a venit inundaţia peste noi, eu era să mă înece căci apa depăşea nivelul patului, dar am avut noroc cu un vecin de la etajul unu, care a sărit în ajutor, căci altfel muream. Ajutaţi de fostul meu coleg, familia noastră a luat-o din nou de la capăt. Pentru a doua oară.


Bucuria noastră n-a durat prea mult, căci în data de 27 octombrie 1998, după două săptămâni de suferinţă, mama mea a murit, astfel am pierdut-o şi pe fiinţa cea mai dragă mie.


În ceea ce priveşte înfierea lui Claudel (Claudiu) pe data de 10.XII.2002 am primit aprobarea de la Tribunalul Deva de schimbare a numelui minorului pe numele nostru.


În Bibilie este scris: „Ajută-ţi aproapele , ajută-i pe nevoiaşi, ajută-i pe cei neputincioşi, căci Domnul Dumnezeu te va răsplăti”.


Ne doare sufletul căci aproape toţi pe care i-am ajutat ne-au întors spatele, iar încrederea noastră în oameni a adus mai mult rău decât bine”.


Viaţa este o continuă luptă, este ca o floare udată cu lacrimi, în suferinţă încălzită cu razele speranţei şi bătută de recile vânturi ale realităţii. Orice este posibil şi nimic imposibil. Viaţa este ca o dramă, iar noi personajele suntem sub chip de victime.


Nu trebuie să cedăm în faţa suferinţei pentru că devenim neputincioşi, trebuie să sfărâmăm orice piedică în calea noastră. Chiar dacă avem un handicap, avem demnitate, mândrie. Acestea sunt singurele lucruri care ne apără de vicisitudinile vieţii. Speranţa face şi ea parte din rol. Dacă asta ne lipseşte, atunci totul se năruie, dar nu trebuie lăsat asta.


Scurtă este viaţa şi totuşi foarte frumoasă, dincolo de hotarele ei nu este nimic, nici măcar regretul că nu mai eşti viu, astfel încât să trăim!

PS. Ne dorim foarte mult prietene de corespondenta, mai ales ca viata noastra se desfasoara numai intre cei 4 pereti ai apartamentului.


Noi nu mai avem pe nimeni. Puteti lua legatura cu noi și pe mail sau messenger: wyoryca@54yahoo.​com.

Cu drag, fam. NEACSU”


Articol scris de Viorica Neacsu

Dacă doriți s-o ajutați sau să luați legătura cu Viorica:

NEACŞU VIORICA

Strada 9 MAI, Bloc 2A. Scara 8, Apartamentul 91

TELEFON: 0254513705; 0726462​969


wyoryca@54yahoo.​com

marți, 5 iulie 2011

Rebeca Maria

Rebeca Maria este un înger de fetiță. Este suficient să te uiți în ochii ei mari, deschiși spre viață cu numai o lună și ceva în urmă ca să-ți dai seama că vrei să-i oferi o șansă în plus. Rebeca și-a dorit să vină pe lume. Ea suferă de o afecțiune cardiacă și trebuie să fie operată în străinătate. De această operație costisitoare (în jur de 50.000 euro) depinde chiar supraviețuirea micuței. Dacă doriți să aflați mai multe despre Rebeca și despre cât de mult au luptat părinții ei ca s-o aducă pe lume intrați vă rog aici.

Conturile deschise pentru Rebeca sunt:

VACARUS TUDORITA Raiffeisen Bank Agentia Lehliu:

Cont RON: RO70 RZBR 0000 0600 0337 1532

Cont EUR: RO05 RZBR 0000 0600 1346 2157

Telefon: 0748 218 207 sau 0728 969 694

marți, 14 iunie 2011

Să-l ajutăm pe Alexandru

Numarul de teledon (obtinut cu sprijinul Asociatiei P.A.V.E.L.)
0900 900 080 - 10 euro/apel (numar apelabil doar din reteaua Romtelecom) din 1 iunie – 31 august 2011

Alexandru Radu este nascut in Bucuresti la data de 11.07.1997 si este singurul copil al Cameliei Radu, care si-a imaginat, ca orice mamica, ca fiul ei va fi sanatos, ca va creste mare si puternic…numai ca in anul 2000, la numai trei ani, copilul a fost depistat cu leucemie acuta limfoblastica cu celule B si a urmat pana in anul 2004 tratament chimioterapic, conform protocolului BFM, tratament dur si chinuitor in urma caruia s-a obtinut remisia completa. Copilul a fost monitorizat 5 ani, timp in care s-a mentinut remisia completa… a crescut mare si voinic, frumos si sanatos…nimeni nu si-a inchipuit, nici doctorii si nici familia, ca nenorocirea pandea iar… in 2009, febra si durerile abdominale l-au adus pe Alexandru iar la I Cl Fundeni si biopsia ganglionara a stabilit diagnosticul de LIMFOM MALIGN NONHODKINIAN CU CELULA T… vestea a cazut ca un trasnet si mama iar s-a rugat in genunchi la Dumnezeu sa-i salveze copilul, asa cum o facuse si cu cativa ani in urma…. dar lucrurile s-au complicat; boala a evoluat si este foarte agresiva. ACUM diagnosticul este LIMFOM MALIGN NONHODGKINIAN CU CELULA T STADIUL IV (CU INVAZIE MEDULARA)-RECADERE CLINICO-HEMATOLOGICA.

In acest timp urmeaza iar cure cu citostatice, dar raspunsul nu este favorabil, asa ca se incearca trecerea la un alt protocol mult mai agresiv, protocol ce il va tine in viata pana la realizarea transplantului in strainatate, caci nu este posibila realizarea acestuia in Romania, Alexandru neavand donator compatibil… dosarul este in curs de aprobare… timpul trece si mama lui este disperata… raspunsul nu mai vine, i se spune ZILNIC “sunati maine, aveti rabdare !!!!!! ” ACUM NU MAI POT AVEA RABDARE, ACUM NU MAI ESTE TIMP…ACUM ALEXANDRU NU MAI ARE TIMP ….

Avand in vedere ca situatia este extrem de grava, mama lui Alexandru va roaga sa o ajutati sa stranga o parte din banii care vor fi necesari pentru transplant… ea a ajuns la capatul puterilor din toate punctele de vedere; casa si-a vandut-o deja pentru ca i-au trebuit multi bani de medicamente si nu mai are alte bunuri… poate doar Diploma de merit a copilului la campinatul de snooker, dar aceasta are doar valoare sentimentala… transplantul se va ridica la cel putin 100.000 de euro si ea nu dispune de aceasta suma.

Va rog sa-i intindeti o mana de ajutor lui Alexandru si mamicii lui, au mare nevoie de noi…

Conturile sunt deschise la BRD ACADEMIEI, dupa cum urmeaza

CONT CURENT LEI: RO98BRDE410SV11332304100 titular RADU CAMELIA, mama

CONT CURENT EURO: RO40BRDE410SV11332494100 titular RADU CAMELIA, mama

TELEFON RADU CAMELIA, mama 0723.91.80.54

(istoricul medical poate fi pus la dispozitie celor interesati)

Articol preluat integral de pe blogul Asociatiei P.A.V.E.L.

luni, 13 iunie 2011

Ajutați îngerii părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Marcuș, Covasna

Maica Serafima cu copiii

Am vorbit în această seară la telefon cu Măicuța Serafima, de la Mănăstirea Marcuș, din Covasna. Am mai scris despre maica Serafima și despre copiii care cresc sub aripa ei protectoare, de mamă. (Mai multe detalii puteți să citiți aici, aici și aici.)

Măicuța Serafima e de fapt și mamă și tată pentru cei 11 copii abandonați pe care îi crește cu un profund simț de responsabilitate. Măicuța e administrator și stareță, e contabil și profesor, e supraveghetor de șantier, e mai mult decât am putea fiecare dintre noi să fim.

Acum măicuța nu are somn, nici liniște. Am simțit-o tristă și necăjită în această seară. În primul rând pentru că a început reparațiile la acoperișul clădirii în care stau maicile, care trebuia reparat pentru că ploua în interior. Materialele de construcții, oamenii care lucrează pe șantier, factura enormă de curent, salariile pe care trebuie să le plătească femeilor care au grijă de copii, toate acestea o frământă peste măsură și nu o lasă să închidă un ochi toată noaptea.

Măicuța Serafima are nevoie de ajutor. Are nevoie de bani pe care nu-i va băga la ea în buzunar. Pentru orice cheltuială plătită poate să elibereze facturi. Ajutând-o pe măicuța îi ajutați de fapt pe îngerii părintelui Arsenie Boca, pentru că Sfântul Ardealului a prezis că în poiana de la Marcuș vor cânta îngerii.

Știu că vă e greu. Știu că toți ne uităm în portofel și ne drămuim în vremurile astea fiecare bănuț. Dar mai știu că fiecare bănuț pe care îl dăm îl vom primi înapoi înzecit.

Dacă puteți, dacă vă lasă inima, dacă cunoașteți oameni care pot să ajute, dacă aveți posibilitatea să răspândiți acest mesaj pe bloguri sau pe mail vă rog din tot sufletul să o faceți. Am fost la mănăstire la Marcuș în iarnă. I-am cunoscut pe copii și mi s-au lipit de suflet. Poate de aceea în această seară am simțit aproape fizic durerea și disperarea măicuței Serafima care nu știe la ce ușă să bată pentru a găsi un mic suport.

Vă mulțumesc tuturor!

Dacă doriți să o ajutați pe Măicuță, dacă știți ce înseamnă dragostea și mai ales grijile de mamă, dacă doriți să ajutați acești copii abandonați care și-au găsit un cămin și un drum în viață datorită acestei femei puteți să faceți donații în acest cont:

Maica Stareță Serafima Mariana Comșa
ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"
Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus Loc. Marcus, jud. Covasna
Cont BCR - Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001
BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (!ultimul caracter este cifra zero)
Telefon Maica Stareță Serafima : 0740.095.480

Mai multe detalii despre Măicuță Serafima și copiii ei găsiți pe site-ul oficial al mănăstirii: http://www.manastirea-marcus.com/